ISTORIC

Biserica din Medgidia - 1933

A. ISTORICUL COMUNITĂŢII PAROHIALE

  Aflată sub dominaţie otomană până în anul 1878, când Dobrogea a fost atribuită României prin tratatul de la Berlin, în schimbul Sudului Basarabiei, populaţia românească era numeric redusă(1), fapt ce explică cauza pentru care, în Medgidia, oraş important dobrogean(2), n-a existat o biserică creştină românească.

 Puţine surse istorice menţionează totuşi, în Medgidia, o biserică ortodoxă bulgărească(3), înfiinţată încă din timpul stapânirii otomane, în anul 1872(4). Într-un alt document se precizează doar că, în războiul din 1877, la Medgidia se afla numai o casă de rugăciune cu un singur preot (5), informaţie care apare şi într-o „dare de seamă“(6) a Prefectului de Constanţa din 1881.

 În fapt ceea ce ţinea loc de biserică, având hramul „Sf. Chiril şi Metodiu” era o capelă în forma unei case dreptunghiulare construită din chirpici, cu o tindă, un mic altar şi un tavan obişnuit oricărei locuinţe, la care a servit un singur preot bulgar, preotul Ştefan, întrucât puţina populaţie ortodoxă(7) era formată după un raport de statistică medical din 1881 din 278 români, 45 bulgari, 27 greci, 35 armeni, 18 ruşi(8), în total 403 creştini.

Biserica din Istria, judeţul Constanţa, este zidită

 cu o jumatate de metru sub nivelul pământului.  

 Important de reţinut este faptul că autorizaţia de construcţie dată în timpul stapânirii otomane cuprindea o anume restricţie pentru biserici şi anume, să fie zidită cu o jumătate de metru sub nivelul pamântului. Numai geamiile se construiau la nivelul pământului ceea ce însemna că pe primul loc se aflau credincioşii lui Alah şi după aceea urmau celelalte categorii de credincioşi*. O astfel de biserică construită din piatră durează încă : este biserica din Istria(9), judeţul Constanţa, unde se poate vedea ca este zidită cu o jumatate de metru sub nivelul pământului.

 Biserica „Sf. Chiril şi Metodiu”, cunoscută şi sub numele de Biserica Veche, situată la marginea vestică a oraşului Medgidia, în harta sa geografică de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi la 80 de m de biserica actuală, a fost demolată in 1899, pentru motive de degradare şi securitate, iar pe locul unde a fost altarul s-a ridicat un obelisc litografiat din marmură pe care se află următoarea inscripţie:

„Acest monument s-a ridicat pe locul unde a fost Sf. Prestol al Bisericii Vechi „Sf. Chiril si Metodiu“, care s-a dărâmat in 1899, an în care s-a sfinţit Biserica Nouă cu patronul Sf. Apostoli Petru şi Pavel”. În anul 1964, obeliscul a fost strămutat lângă mormintele aflate în apropierea noii Bisericii şi i s-a refăcut crucea de deasupra care se pierduse. Obeliscul menţionat mai sus se învecinează cu o lespede de consistenţă nisipoasă, de culoare galbenă cu dimensiunile aproximative de 1,50 x 0,60 x 0,30 m, fără inscripţii, care probabil acoperea un mormânt.

 Datele au fost furnizate indeosebi de domnul Dumitru Chirovola venit in Medgidia în 1895 de când a funcţionat ca ajutor şi apoi ca secretar al Primăriei oraşului Medgidia şi a făcut parte din comitetul parohial de construcţie al Bisericii, precum şi de Bucur Târgovişteanu, mort în 1964, de asemeni consilier parohial, care a cunoscut Biserica veche(10).

B. ISTORICUL BISERICII PAROHIALE. [ISTORIA ZIDIRII EI]

În 1890 când s-a început construcţia Bisericii noi, cu hramul „Sf. Apostoli Petru şi Pavel“(11), în Medgidia existau 6 geamii construite in 1865, 1869, 1870, două in 1872 şi alta in 1876.

La început edificiul a purtat numele de „Catedrala Ortodoxă”, fiind ridicat pe ruinele unui castru roman(12). Ansamblul religios era alcătuit din clădirea bisericii, clopotniţă, care „are o turlă înaltă cu trei clopote, dintre care unul este mai mare având o greutate de 700 kg“(13) şi o curte de cca 5 ha, împrejmuită pe toate laturile cu ziduri de piatră fasonată de 0,80 lăţime pe care se aflau stâlpi din cărămizi din 2 în 2 m care susţineau gardene din lemn. Poarta dublă metalică care se afla pe latura sudică este identică cu poarta care se situa în colţul din nord-est al împrejmuirii şi asigura accesul enoriaşilor dinspre piaţa centrală. Prin faţa acesteia trecea strada pietruită folosită de sacagii care asigurau cu apă potabilă locuitorii Medgidiei, stradă care trecând prin faţa „Şcolii de Fete“ ajungea în strada Negru-vodă.
Porţile duble înalte peste 2 m erau lucrate din fier forjat prevăzute cu role, care rulau pe şine arcuite, mânerele ca şi întreg portalul fiind artistic realizate. De la poarta din nord-est pornea o alee pietruită cu piatră măruntă, flancată cu arbuşti de accacia, care conduceau enoriaşii în faţa bisericii. Împrejmuirea din partea de nord avea pe partea interioară un şanţ din piatră fasonată cu lăţime de 2 m şi adâncime de 0, 5 m pe toată lungimea(14). Astăzi se mai pot vedea porţiunile rămase din vechea împrejmuire în nord şi sud-est.

Date despre noua Biserică sunt inscripţionate pe două plăci de marmură(15). Pe o placă se menţionează că temelia bisericii s-a pus la 20 iulie 1890, iar pe cealaltă se precizează că lăcaşul religios s-a terminat în octombrie 1898.

Biserica a început să se construiască din fonduri colectate de la enoriaşi, ajungând în 1897 să aibă ridicaţi pereţii deasupra fundaţiei la înălţimea de 1 m, dar lucrările stagnau din lipsa de fonduri.

Primarul oraşului Medgidia Kemal Agi Amet, persoană marcantă printre politicienii timpului şi cu prestigiul în populaţia musulmană a făcut eforturi pentru a obţine fonduri pentru zidirea bisericii româneşti.

A devenit legendară intervenţia sa pe lângă ministrul Cultelor Tache Ionescu în 1897. Acesta îmbrăcat în costumul tradiţional cu fesul pe cap se înfăţişează ministrului cu vorbele: „Dom` menistră, la mine primar Medgidia este. Acolo ai ceput un biserica pentru creştini, ai făcut temelia, ama para puţin şi nu putem merge mai departe. Treba dau un adjutor ispraim a la biserica”.

Tache Ionescu încearcă să explice că nu sunt bani şi din nou Kemal intervine: „La mine tatar şi musulman, la tine urman (român) şi cristian este, la mine vrei facem biserică Medgidiei, la tine nu vrei? Ruşine bre, aman, aman!”(16) .

Primarul Medgidiei s-a întors de la Bucureşti cu suma de 10000 de lei „o completare de credit pentru restaurare”(17) cu care s-a terminat biserica facându-i-se pereţii din scânduri şi tablă, precum şi pictura interioară.

Biserica din Medgidia - 1967

Lucrările s-au finalizat în 1898, iar sfinţirea are loc în 1899. Biserica are la intrare această inscripţie : „Sub domnia M.S.R. Carol I ridicatu-s-a din temelie acest Dumnezeiesc locaş în urbea Medgidia judeţul Constanţa în anul 1890 şi sfinţitu-s-a de către Episcopul Eparhiei D.D. Partenie Clinceni în anul mântuirii 1899, în ziua de 25 martie, în onoarea Sfintilor Apostoli Petru şi Pavel, prin ajutorul înaltului guvern şi pioşilor creştini“. Ctitorul ei a fost preotul Cristache Georgescu, care a păstorit 48, (1890-1938). El a fost îngropat în curtea bisericii(18).

Biserica are formă de cruce, având 3 turle, 2 mici si 1 mare. Altarul este din lemn de nuc sculptat. Se compune din 8 coloane în stil corintic, la înălţimea uşilor împărăteşti, iar deasupra alte 8 coloane în acelaşi stil(19). Între primele coloane sunt aşezate icoane mari cu rame, care au deasupra frumoase ghirlande de flori expuse, precum si icoane mici în mai multe rânduri. Aceste icoane au rama formată din câte 2 coloane mici răsucite.

Uşile sunt tot din lemn de nuc cu frumoase ornamentaţii ca şi cele 2 strane - una regală şi una episcopală. Plafonul, turla cea mare şi pereţii au fost pictaţi cu scene biblice în culori plăcute şi cu un desăvârşit simţ artistic.

Cea mai mare parte a icoanelor de pe altar aparţin, probabil, aceluiaşi pictor care vădeşte un talent remarcabil.

În documentele vremii(20) se consemnează că biserica Sf. Apostoli Petru şi Pavel avea cea mai bună situaţie financiară dintre toate casele epitropiilor bisericeşti din cadrul plasei.

Distrusă în timpul trupelor de ocupaţie în primul război mondial, biserica a fost renovată, între anii 1932-1936, din contribuţia enoriaşilor şi altor fonduri colectate. S-a executat reconstrucţia turlelor din cărămidă în locul celor de lemn, s-a refăcut acoperişul şi s-a repictat biserica de către pictorul Anghelescu din Călăraşi, întreaga lucrare costând suma de 630.750 lei. Tot atunci s-au înlocuit giurgiuvelele ferestrelor cu cele de fier şi pardoseala din scânduri cu cea din mozaic. Cu acest prilej s-a introdus şi curentul electric(21). Stilul arhitectonic este romano-bizantin.

Între anii 1962-1963 s-a repictat întregul interior al bisericii, vechea pictură fiind degradată în proporţie de 50%, lucrare efectuată de pictori autorizaţi: I. Musceleanu, Preot Lembrau şi I. Gheber cu suma de 57.400 lei, iar în 1956 s-a vopsit în ulei întregul exterior al bisericii, lucrare ce a costat 34.000 lei, toate fondurile fiind realizate integral din veniturile proprii ale bisericii, fară nici un ajutor extern.

În 1983, biserica a fost din nou restaurată şi repictată integral în stilul fresco de către pictorul M. Rădulescu, lucrare definitivată în 1985.

Menţionăm ca toată arhiva bisericii a dispărut în timpul ocupaţiei turco-bulgaro-germane din primul război mondial. Unele informaţii se bazează exclusiv pe mărturii.

C. CIMITIRUL

Singurul document rămas în arhiva bisericii de la sfinţirea acesteia consemnează că în spatele clopotniţei pe amplasamentul actualelor blocuri IP16, IP11 şi staţia de pompe s-a aflat cel mai vechi cimitir din Medgidia. Săpăturile efectuate cu ocazia construirii blocurilor au scos la iveală o mulţime de oseminte creştine datând dinainte de anii 1850.

În curtea bisericii din Medgidia este înmormântat doctorul Teodor Haralambie, personalitate marcantă a oraşului, care, în afară de credința sa pilduitoare, lucrătoare prin iubire, a înălţat prin eforturi personale „Fântâna Eroilor Patriei” şi „Crucea uitaţilor celor rămaşi fără de cruce” din curtea bisericii.

D. PREOȚI SLUJITORI

• Pr. Paroh Ștefan - slujitor la Biserica „Sf. Chiril şi Metodiu” (demolată)
• Pr. Paroh Cristache Georgescu (1897-1938)
• Pr. Paroh Teodor Voineagu ( 1931-1961)
• Pr. Paroh Dumitru Rogoveanu (1938-1970)
• Pr. Paroh Pavel Coblaş (1946-preot paroh din 1952)
• Pr. Paroh Nicolae Virgiliu
• Pr. Paroh Onofrei Moise
• Pr. Paroh Șeugea Gheorghe
• Pr. Paroh Octavian Tel
• Pr. Paroh Mănescu Marian
• Pr. Paroh Zgură Gheorghe
• Pr. Paroh Ciobanu Petrică - în prezent

Preoți coslujitori de-a lungul timpului:

• Gheorghe Costică
• Pr. Ionescu Vasile
• Pr. Tănăsescu Eugen
• Pr. Ifitime Tănase - în prezent 
• Pr. Dinescu Ionuț - în prezent
• Pr. Hordencu Irinel- în prezent
• Arhidiacon Urzicana Mihai- în prezent

Familiile Voineagu si Rogoveanu

Preoţii Teodor Voineagu şi Dumitru Rogoveanu vor suferi martiriul lagărelor de muncă şi de reeducare comuniste(22), fiindu-le aduse acuzaţii grave de insubordonare faţă de regim. Acţiunea lor a pornit din dragostea de ţară, din credinţa că adevărul nu poate fi înfrânt, iar rezistenţa lor în temniţele comuniste a însemnat un răspuns hotărât la procesul de distrugere a ţării.

Pr. Teodor Voineagu, născut la 23 iunie 1903, în comuna Pantelimon, judeţul Hârşova, a deservit biserica ortodoxă din Medgidia timp de 44 de ani. A fost unul din cei cinci copii ai lui Iancu şi Ioana Voineagu. La 11 ani rămâne orfan de tată. Face şcoala primară în sat, apoi, seminarul şi facultatea de Teologie la Universitatea Bucureşti. În 1932 este numit preot la Parohia Medgidia, unde slujeşte alături de preotul paroh, Cristache Georgescu. În 1930 se casătoreşte cu Alexandrina Rogoveanu şi are trei copii, dintre care unul decedează la 9 luni.

În timpul războiului, din 1940 este confesor militar (!) cu grad de căpitan la Marina Constanţa. Ca majoritatea intelectualilor, se va angrena în viaţa politică a vremii, fiind membru marcant al Partidului Naţional Ţărănesc şi candidat la alegerile parlamentare din noiembrie 1946(23). Părintele Teodor Voineagu avea să fie urmărit cu multă insistenţă de către organele securităţii, va cunoaşte percheziţii şi reţineri repetate. Mare trăitor al ortodoxiei şi iubitor de neam, este unul dintre numeroşii preoţi ortodocşi care s-au jertfit pentru credinţă. Prima arestare are loc în perioada 16 august 1949 şi prin sentinţa nr. 312 din 31.08.1950 a Tribunalului Militar Constanţa, a fost condamnat la 6 luni închisoare corecţională, pentru delictul de agitaţie publică, prevăzut de articolul 327 cod penal. A fost pus în libertate, la data de 02.09.1950, în baza adresei nr 342/1950 a Tribunalului Militar Constanţa(24). După doi ani, la 16 august 1952 a fost din nou arestat pentru manifestări duşmănoase şi internat timp de un an(25)  la colonia de muncă Peninsula(26)  numită şi „lagărul de exterminare nr.1“, aflat pe traseul Canalului Dunăre - Marea Neagră, lângă comuna Valea Neagră (numită Lumina din 1965), loc unde fusese exilat Ovidiu, cu două milenii înainte şi fostă moşie a familiei Brătianu. A fost pus în libertate, la data de 09.09.1953 conform Hotărârii Comisiei Speciale de verificare a internaţilor şi deţinuţilor contrarevoluţionari.Calvarul nu s-a sfârşit, pr. Voineagu a continuat să fie supravegheat cu o indiscreţie intenţionată de către securitate, iar la 15 august 1959 a fost reţinut, deşi la percheziţia efectuată la domiciliu, „nu s-a descoperit nimic ceea ce interesează securitatea statului“ potrivit procesului verbal din 20 august 1959(27). După trei ani de anchetă, a fost judecat la 12.06.1962 şi condamnat prin sentinţa 84/1962-dosar 74 la 7 ani de temniţă grea, condamnare care se majorează la 12 ani conform recursului. Eliberat prin decretul din 1963, este reangajat de Departamentul Cultelor după cereri repetate la Tufani, raionul Adamclisi. Bolnav şi sleit de puteri este transferat la parohia Medgidia la fostul său loc de muncă în 1967. Slujeşte aici până în 1980 când se pensionează. Decedează la 20 iunie 1984. A fost o conştiinţă slujitoare autentică, un trăitor sincer al mesajului Evangheliei. Putea fi surprins, în timpul Sfintei Liturghii, cu lacrimi ce-i spălau faţa, cu chipul transfigurat, cu o voce răguşită, dar cu un simţ al melosului bizantin deosebit. Era un sfânt din icoană şi o voce din adânc, chip al blândeţii şi ocean al smereniei. A suferit, nu doar din partea organelor de represiune, ci chiar din partea unor colegi, care la rândul lor, arestaţi şi torturaţi, l-au denunţat.

Pr. Dumitru Rogoveanu(28), fiul lui Ion şi Dumitra, s-a născut la 23 ianuarie 1905 în comuna Dunărea – Constanţa. A studiat şcoala primară în satul natal, iar cursurile seminarului teologic le-a urmat în oraşul Galaţi. În 1928, la 23 de ani s-a căsătorit şi a fost preoţit, fiind repartizat în satul Valea Ciorii din judeţul. Ialomiţa, unde a rămas alături de enoriaşi săi până în anul 1937, perioadă în care a obţinut licenţa în teologie la Cernăuţi. Din anul 1937 a fost preot deservent al bisericii „Sf Apostoli Petru şi Pavel“ din Medgidia, bucurându-se de preţuire şi ataşament printre credincioşii din parohia sa., Prin competenţa sfaturilor sale cât şi pentru puterea rugăciunii, a fost un duhovnic de excepţie. În acelaşi timp a predat mulţi ani religie şi ştiinţele naturii la Liceul „Nicolae Bălcescu“. Nu s-a implicat în chestiunile politice, nefiind membru de partid, dar simpatiza cu Partidul Naţional Liberal. În 1952, odată cu valul de represiune împotriva intelectualităţii ţării a fost anchetat de securitate. Percheziţia făcută la domiciliu său din strada Filimon Sârbu, deşi nu a reliefat nimic, găsindu-se doar câteva poze cu regele, care au fost luate de securişti, a fost reţinut la 15 august. Fără să fie condamnat, detenţia a fost executată în lagărul Galeş şi Peninsula, fiind eliberat la 25 apr. 1953(29). Colonia Galeşu (numită şi Coasta Galeş), se afla la cca. 3 km E de Poarta Albă (în zona Nazarcea deci). Despre Galeşu se ştie că era o colonie cu regim sever pentru muncă, exclusiv în albia Canalului (şi la calea ferată), cu capacitate maximă evaluată de 3000-3500 deţinuţi în 1952 (din care cca. 800 preoţi). Documentele certifică faptul că cel puţin pentru un fost deţinut nu a fost aprobată în perioada noembrie1952-aprilie 1953 nici o carte poştală sau pachet. Se cunoaşte o singură corespondenţă cu adresa Colonia de muncă M.A.I. Galeşu, Raion Medgidia, Regiunea Constanţa (cartare Constanţa), din octombrie 1952, fără ştampilă de cenzură(30).

Material realizat de D-na prof.drd. Nataşa Peteu

NOTE BIBLIOGRAFICE:

[1] Marele Dicţionar Geografic al României, Vol IV, p 304

[2]  Călători străini în ţările Române, vol II – VII, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1970-1975, p. 396-397

[3] Gheorghe Dumitraşcu, Cultura naţională, Localităţi, biserici, mănăstiri româneşti în Dobrogea până la 1878, Editura Fundaţiei „Andrei Şaguna”; Constanţa, 1996, p 218

[4] Marele Dicţionar Geografic al României, op. cit. p. 304

[5] D. M. Ionescu, Dobrogea în pragul veacului al XX-lea, Bucureşti, 1904, p. 645.

[6] „Farul Constanţa”, nr. 39 din 8 februarie 1881.

[7] Ioan Georgescu, Românii transilvăneni în Dobrogea, în „Transilvania, Banat, Crişana, Maramureş”,  1918-1928, Vol I, Bucureşti, Cultura nationala, 1929, p 618.

[8] Stoica Lascu, Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1847), volumul I, Muzeul de Istorie Naţional şi de Arheologie, Constanţa 1999, p 141.

*Informaţia a fost dată de Marinescu Corneliu, 95 de ani, profesor si om de cultură, autor a primei monografii a oraşului Medgidia.

[9]Corneliu Marinescu, Medgidia, Studiu monografic, Constanţa, Editura Dobrogea, 2006, p. 253.

[10] Scurt istoric al bisericii aflat in arhiva, pus la dispoziţie de Popa Octavian, preot pensionar in prezent.

[11] Arhiepiscopia Timişului şi a Dunării de Jos în trecut şi astăzi, Galaţi, Editura Arhiepiscopiei Timişului şi a Dunării de Jos, 1981, p. 166

[12] Aurelia Lapuşan, Ştefan Lăpuşan, Medgidia Carasu, Editura Muntenia, Constanţa , 1996, p. 102

[13] Corneliu Marinescu, op. cit. p.254.

[14] Date despre vechiul ansamblu religios ne-au fost oferite de inginerul agronom Neacşu T. George, a cărui casa părintescă se afla pe strada Oprea Hârâciu, în apropierea bisericii „Sf. Apostoli Petru şi Pavel“.

[15] Înscripţiile conţin următoarele:

Prima placă: „ Regatul Romaniei, Judeţtul Constanţa. În anul 1890 luna iulie in 20 s-a pus temelia Bisericii Ortodoxe Române în urba Medgidia cu patronul Sf. Apostoli Petru şi Pavel, sub domnia regelui Carol I. Biserica face parte din Eparhia Dunării de Jos, având ca Episcop de P.S. Părintele Partenie, prefectul  Judeţului Colonel Schelleti, Administratorul Plasii B. Kogălniceanu, Protoiereul Judeţului R.D. Mircea, Comitetul Construcţiunii: D.C. Antonescu – preşedintele , Ef. V. Stiuca – vicepreşedinte In. Ghibu, R. Niţulescu, P. Răchiţeanu, A. Marinoff – membrii.”

A doua placă, conţine următoarea inscripţie: „Regatul României, Judeţul Constanţa. În Anul 1890, luna iulie în 20 s-a început şi în anul 1898, luna octombrie s-a terminat această biserică ortodoxă română în urba Medgidia cu patronul Sf. Apostoli Petru şi Pavel sub domnia regelui Carol. Biserica face parte din Eparhia Dunării de Jos, având ca Episcop pe P.S. Partanie prefectul Judeţului Constanţa L. Ionescu şi Protoiereu al Judeţului Constanţa, preot Ghe. Rădulescu. Comitetul Construcţiei: Iordan M. Stoianov – preşedinte, Preot Cristache Georgescu - vicepreşedinte Velu Curtov – casier. Membri: Stan Sorescu, Petcu Rădulescu, Ion Ghibu, N. Opreanu şi Anghel Marinov.”

[16] Mehmed Ali Ekrem, Din istoria turcilor Dobrgeni, Bucureşti, Editura Kriterion, 1994, p 81

[17] Buletinul Oficial al României., 22 martie,  din 1898, p 226

[18] Aurelia Lăpuşan, Ştefan Lăpuşan, op. cit., p.102
[19] C. Marinescu, op. cit. p. 254.

[20] Grigore Dănescu, Dicţionarul Geografic al Dobrogei, 1897, p. 300

[21] C. Marinescu, op. cit.

[22]Preoţi şi diaconi arestaţi în perioada 1945-1989  în   www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/ioanitoiu/ortodoxa/preoti_ortodocsi_10/preoti_ortodocsi_10.pdf 

[23] Vasile Manea, Cicerone Ionioiu, Martiri şi mărturisitori ai Bisericii Ortodoxe Romane în

www.scribd.com/doc/43591/ Vasile-Manea-Cicerone-Ionioiu-Martiri-și-mrturisitori-ai-Bisericii-Ortodoxe-Romane

[24] Direcţia Instanţelor Militare nr. V-1309 din 26.06.1993, Ministerul Justiţiei, Doamnei Voineagu Alexandrina, Constanţa, b-dul Tomis nr.230, bl. TD13, et.1, ap. 25, jud. Constanţa, document din arhiva familiei Mazilu Coralia Liliana, fiica fostului  preotului T. Voineagu,  medic pensionar, 71 ani, intervievată la 26.08.2008.

[25] Ibidem

[26] Colonia Peninsula (colonie existentă între 1951-1977) a fost înfiinţată în toamna 1950 în zona lacului  Siutghiol, pe o peninsulă ce intra în lac, la 5 km de satul Valea Neagră  (Lumina de azi )

[27] Proces-verbal, nr.4 din 20.08.1959 din arhiva familiei.

[28] Informaţiile ne-au fost furnizate de fiica fostului preot Dumitru Rogoveanu, Nadia Rogoveanu, 74 de ani, domiciliată în Constanţa, Aleea Macilor, nr 10, Bl. B6, sc. C et. II, ap. 29. Interviu luat la data de 07.08.2008.

[29]www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/ioanitoiu/ortodoxa/preoti_ortodocsi_9/preoti_ortodocs;  www.scribd.com/doc/940112/ Colectia-Cicerone-Ionitiu-Martiri-si-marturisitori-ai-B-O-R-1948-1989 - 707k

[30] http://membres.lycos.fr/dgrecu/canalDMN.htm