CERC de RELIGIE

 Cele mai frumoase Pilde și Povestiri creștin-ortodoxe

(pentru vizualizare dați click pe titlu sau imagine)

Autor: Leon Magdan
Carte tipărită cu binecuvântarea 
Prea fericitului Părinte Teoctist Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Editura Aramis – Patriarhia Română, București, 2000

Ideea acestei antologii s-a născut din interesul deosebit pe care copiii îl manifestă faţă de pildele religioase, de orice povestire cu tâlc, cu o morală a faptei, a exemplului, cei mai mulţi dintre aceştia nefiind receptivi la acea înşiruire tipică de sfaturi, golită de duh şi dăruire, pe care, din păcate, mulţi părinţi sau pedagogi încă o mai practică.
Interesul copiilor este cu atât mai mare cu cât povestitorul este înzestrat cu nepreţuitul dar al vorbirii frumoase, pline de har. Să avem grijă ca fiecare suflet de copil, ce este asemenea unei mlădiţe ce caută sprijin pentru a se putea înălţa, să prindă rădăcini adânci în învăţătura de credinţă a Bisericii, ocrotindu-l cu dragostea noastră sinceră şi cu lumina binecuvântată a rugăciunii.
Priviţi un copil! Peste ani, el ar putea fi un sfânt sau un păcătos. De noi depinde dacă sufletul lui porneşte pe drumul raiului sau al iadului, pe drumul făgăduinţei sau al deznădejdii.
Sufletele nepătate ale copiilor ne obligă la mai mult. Fiecare din­tre noi va fi răspunzător în faţa lui Dumnezeu nu pentru ce a făcut, cât, mai ales, pentru ce ar fi putut să facă.
Părinte, învăţător sau profesor, oricine poate sădi în sufletele celor mici sămânţa credinţei şi a omeniei, cu pilde şi povestiri ca aces­tea, dar, în primul rând, cu exemplul propriei vieţi. Răsplata este fără seamăn: acea mulţumire sufletească pe care doar copiii ţi-o pot dărui.
Dumnezeu să ne ocrotească pe toţi!

Pildele se găsesc și în format audio și le puteți asculta mai jos: